Recean: Rusia trebuie să-și retragă trupele militare și muniţiile de pe teritoriul Republicii Moldova
Acest lucru a fost declarat în cadrul unei întrevederi cu ministra Afacerilor Externe din Finlanda, președintele Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Elina Valtonen.

„Rusia trebuie să-și retragă trupele militare și stocurile de muniții care staționează ilegal pe teritoriul țării noastre”, a declarat premierul Dorin Recean, relatează newtv.md.
De asemenea, în contextul crizei energetice din Republica Moldova, prim-ministrul a subliniat că Federația Rusă „a provocat artificial criza energetică din regiunea transnistreană, pentru a destabiliza situația din țară”.
„Guvernul întreprinde toate măsurile necesare pentru a se asigura că cetățenii de pe ambele maluri ale râului Nistru au acces la electricitate, căldură și gaze naturale”, a menționat șeful Executivului.
Oficialii au mai discutat despre procesul de integrare europeană și oportunitățile de care beneficiază cetățenii și afacerile din stânga Nistrului, precum și despre eforturile depuse pentru reintegrarea graduală a regiunii transnistrene.
În context, șefa diplomației finlandeze, Elina Valtonen, a dat asigurări cu privire la sprijinul continuu acordat Republicii Moldova și a subliniat disponibilitatea de a contribui activ la gestionarea provocărilor actuale, inclusiv prin consolidarea securității energetice, susținerea reformelor și promovarea stabilității regionale.
Prim-ministrul Dorin Recean și-a exprimat recunoștința pentru ajutorul oferit de Finlanda, evidențiind declarația comună, semnată de țările din formatul Nordic-Baltic 8, prin care a fost subliniată disponibilitatea de a colabora cu Comisia Europeană și alți parteneri internaționali pentru a consolida sprijinul acordat Republicii Moldova, în contextul situației din sectorul energetic.
De asemenea, premierul a apreciat relațiile moldo-finlandeze și colaborarea în diverse domenii, între care: educația, securitatea, drepturile omului, asigurarea ordinii publice și gestionarea crizelor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


