Ignatiev: Nesterovschi nu se află pe teritoriul regiunii transnistrene
Tiraspolul neagă orice legătură cu Alexandr Nesterovschi, fost deputat moldovean condamnat la 12 ani de închisoare pentru fapte de corupție, care a dispărut fără urmă la scurt timp după pronunțarea sentinței.

Potrivit așa-numitului ministru de Externe transnistrean, Vitali Ignatiev, autoritățile din regiune nu ar fi primit nicio solicitare oficială de extrădare și, mai mult, nu ar deține nicio informație despre locul aflării lui Nesterovschi, scrie libertv.md.
Declarațiile lui Ignatiev vin într-un moment în care autoritățile de la Chișinău, inclusiv președinta Maia Sandu, susțin că s-a solicitat predarea fostului deputat.
„Până în acest moment, nu avem nicio scrisoare oficială pe linia Ministerului de Externe. Am văzut doar speculații. Mi se pare că situația a ieșit din limitele unui bun-simț”, a declarat Ignatiev, într-o intervenție difuzată de presa locală.
Mai mult, reprezentantul Tiraspolului a afirmat că, în urma consultărilor cu structurile „competente” (în speță, serviciile de securitate ale regiunii), s-a transmis Chișinăului și comunității internaționale că Nesterovschi nu se află pe teritoriul regiunii transnistrene.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


