Comisiile juridice ale Parlamentului Moldovei și Senatului României se vor întâlni la Chișinău
Membrii Comisiei pentru Drept, Numiri și Imunități a Parlamentului și ai Comisiei pentru Drept, Numiri, Probleme Disciplinare, Imunități și Confirmări a Senatului României se vor întâlni pe 26 martie la o ședință în Chișinău.

Parlamentarii de la Chișinău și București vor discuta probleme legate de statul de drept, care reprezintă o condiție esențială pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. La începutul ședinței, participanții vor fi salutați de președintele Parlamentului, Igor Grosu. La finalul ședinței, președinta Comisiei pentru Drept, Numiri și Imunități, Veronica Roșca, și senatorul Cătălin-Daniel Fenechiu vor susține declarații pentru presă, transmite rupor.md.
În programul vizitei sunt incluse întâlniri cu viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, ministrul Justiției Vladislav Cojocari și ministrul Culturii Cristian Jardan. Senatorii români vor discuta, de asemenea, cu membrii Grupului Parlamentar de Prietenie cu România și vor depune flori la monumentul regelui Ferdinand I din Ialoveni.
Aceasta este prima întâlnire comună a comisiilor juridice ale Senatului României și ale Legislativului Republicii Moldova în actuala componență a Parlamentului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


