Link copiat
Alertă de călătorie în Belgia: Traficul aerian va fi perturbat din cauza unei greve naționale
Ambasada R. Moldova în Belgia și Luxemburg a emis o alertă pentru cetățenii moldoveni aflați în Belgia, în tranzit sau care planifică să călătorească în această țară, în contextul unei greve naționale anunțate pentru 12 mai 2026.

Potrivit misiunii diplomatice, protestul va avea un impact semnificativ asupra traficului aerian din Regatul Belgiei, fiind posibile modificări sau anulări ale curselor aeriene, transmite moldpres.md.
Ambasada recomandă pasagerilor să consulte periodic informațiile actualizate publicate de Brussels Airport privind starea zborurilor și să contacteze companiile aeriene pentru detalii suplimentare despre eventualele schimbări ale programului de zbor.
Autoritățile diplomatice îndeamnă cetățenii să își planifice din timp deplasările și să urmărească anunțurile oficiale pentru a evita eventualele inconveniente cauzate de grevă.