Poliția a efectuat rețineri drastice la protestul din Tbilisi
Protestele din Tbilisi au continuat vineri seara, 29 noiembrie, și peste noapte, împotriva deciziei Guvernului de a suspenda negocierile de aderare la UE.

Confruntări cu Poliția și arestări violente au fost înregistrate pentru a doua zi consecutiv, Poliția antirevoltă a îndepărtat protestatarii de clădirea Parlamentului Georgiei folosind tunuri de apă și, potrivit presei, gaze lacrimogene, relatează bbc.com.
Câteva zeci de mii de oameni s-au adunat vineri seara, 29 noiembrie, în fața clădirii Parlamentului, pe bulevardul Rustaveli. După cum au transmis corespondenții BBC, au fost chiar mai mulți decât cu o zi înainte.
Unii dintre protestatari au lovit gardul metalic din fața clădirii Parlamentului. Situația s-a încins intermitent pe strada 9 aprilie învecinată, unde era concentrată Poliția, și pe partea din spate a clădirii. Forțele și vehiculele speciale au fost, de asemenea, concentrate în Piața Libertății, la capătul bulevardului, la câteva sute de metri de protestatari.
Poliția a folosit periodic tunuri cu apă împotriva protestatarilor, dar aceștia nu s-au împrăștiat. În timpul nopții, polițiștii au îndepărtat protestatarii de clădirea Parlamentului. Rândurile demonstranților s-au subțiat, dar cei mai activi dintre ei au rămas pe bulevardul Rustaveli.
Ei au început din nou să ridice baricade din bănci și coșuri de gunoi, încercând să se protejeze de tunurile cu apă. Mulți demonstranți aveau echipament de protecție, ochelari și măști medicale (în caz de gaze lacrimogene).
Ca și în ziua precedentă, printre cei răniți vineri, 29 noiembrie, s-au numărat jurnaliști și cameramani.
Era deja dimineață când protestatarii au rămas încă pe bulevardul Rustaveli și au întărit baricadele. Ei ardeau focuri, scandau „Sakartvelo!” și fluturau steaguri georgiene și ale UE. Vizavi de ei se afla o formațiune a trupelor speciale ale Poliției.
În zori, acțiunea s-a încheiat. Au apărut imagini cu polițiștii care îi rețineau cu brutalitate pe protestatarii rămași.
Nina Akhmeteli de la BBC relatează că, în primele ore ale dimineții, angajații serviciilor publice au început să curețe locurile unde au fost baricadele.
Ministerul de Interne din Georgia a declarat că 107 persoane au fost reținute în timpul dispersării unui protest în centrul orașului Tbilisi, relatează NewsGeorgia. Poliția spune că „în urma acțiunilor violente ale protestatarilor, 10 angajați ai Ministerului de Interne au fost răniți”, unul dintre oamenii legii râmâne în splital (cu arsuri).
Numărul protestatarilor răniți nu este comunicat de Ministerul de Interne. Aproximativ 150 de protestatari au fost reținuți în doar două zile.
Joi seara, 28 noiembrie, când au început protestele, Poliția a folosit, de asemenea, tunuri cu apă și gaze lacrimogene. Zeci de persoane au fost reținute și multe au fost rănite.
Autoritățile au informat, la rândul lor, despre victimele Poliției. „32 de polițiști au fost răniți, dintre care unii au suferit răni grave la cap, la ochi și în alte părți ale corpului, dintre care 13 polițiști au primit tratament chirurgical”, a precizat Ministerul de Interne georgian într-un comunicat.
Unul dintre liderii partidului de opoziție, Coaliția pentru schimbare din Georgia, Elena Hoștaria, a suferit joi, 28 noiembrie, o fractură la braț. Vineri, 29 noiemrie, ea a mers la o manifestație purtând un ghips.
Motivul protestelor de amploare a fost o declarație făcută joi, 28 noiembrie, de prim-ministrul Irakli Kobakhidze. Acesta a declarat că autoritățile georgiene nu vor aduce în discuție începerea negocierilor cu UE înainte de 2028.
Președinta georgiană Salome Zurabișvili, care a participat cu o zi înainte la protestul din fața Parlamentului georgian, continuă să susțină protestatarii.
„Am asistat din nou la atacuri brutale și disproporționate împotriva poporului georgian și a mass-media, care amintesc de represiunea de tip rusesc. Aceste acțiuni nu vor fi iertate! Cei responsabili de utilizarea forței trebuie trași la răspundere”, a scris Zurabișvili pe rețeaua de socializare X.
În decembrie 2023, țara a obținut în mod oficial statutul de candidat la UE, dar după adoptarea legii privind transparența influenței străine („legea privind agenții străini”), reprezentanții UE au declarat că procesul de aderare a Georgiei la uniune a fost efectiv stopat.
În Georgia, conform sondajelor, aproximativ 70-80% din populație sprijină viitorul țării în UE.
![]()
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


