17 persoane suspectate de implicare în incendii forestiere, reținute în Turcia
Ministrul turc al Justiției, Yılmaz Tunç, a anunțat reținerea a 17 persoane suspectate de implicare în provocarea incendiilor forestiere în diferite provincii ale țării.

„În cadrul unei anchete multilaterale și minuțioase, desfășurate de organele de procuratură cu privire la incendiile produse, până în prezent au fost reținute 17 persoane suspecte”, a declarat ministrul pe pagina sa de X. El a explicat că este vorba despre incendiile izbucnite în perioada 26–28 iunie în mai multe provincii ale republicii, transmite media.az.
Potrivit lui Tunç, „în provincia Bilecik, ca măsură de precauție, au fost evacuați persoanele reținute dintr-un centru de detenție”. „1.081 deținuți au fost transferați cu succes în instituții penitenciare din provinciile învecinate. Familiile și apropiații acestora au fost informați”, a scris ministrul. Potrivit lui, alte închisori din zona afectată de dezastru nu sunt amenințate de foc.
Ministrul Agriculturii și Silviculturii, İbrahim Yumaklı, a declarat că în Turcia au fost înregistrate, în decurs de două zile, 150 de incendii de pădure, dintre care 83 au izbucnit sâmbătă, 28 iunie. În principal, este vorba despre incendii pe terenuri forestiere și agricole din vestul și nord-vestul Turciei. Acestea au fost stinse rapid, cu excepția a patru zone în care acțiunile de stingere au continuat pe parcursul nopții. În prezent, toate incendiile sunt sub control sau complet lichidate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


