Stocurile de cărbune din regiunea transnistreană s-ar putea epuiza mai repede decât era de așteptat
Guvernul Republicii Moldova a anunțat că rezervele vor fi de ajuns până la sfârşitul lunii ianuarie, şi nu pentru 50 de zile.

Jurnaliştii l-au întrebat pe purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, ce se întâmplă în regiunea transnistreană după epuizarea acestor stocuri și dacă Chișinăul ar putea ajuta, relatează radiomoldova.md.
„La această etapă, avem toată deschiderea să oferim acel sprijin care să fie acceptat de oamenii din regiunea transnistreană. Noi avem cumva două dimensiuni, dimensiunea localităților controlate de Chișinău, unde ținem legătura cu primarii, Moldsilva, serviciile de urgență, toate sunt într-un fel conectate și urmăresc obiectivul de-a ajuta cetățenii. Conaționalii noștri care sunt în regiune, în zonele controlate de așa-zisele autorități de acolo. În cazul lor, la fel, serviciile medicale, serviciile de urgență sunt pregătite să ofere sprijin în cazul în care va fi nevoie”, a spus Daniel Vodă.
„Chișinăul oficial se coordonează cu organizațiile internaționale, în mare parte sub cele din structurile ONU, Crucea Roșie, deci răspunsul nostru la această criză umanitară care poate să se dezvolte în regiune este bazată pe principiul de susținere în formatul dat. Din comunicările de ieri, 3 ianuarie, ale altor instituții naționale, s-a dat și o ofertă inclusiv de achiziționare a gazelor naturale pe bursa internațională, care la fel a fost întâmpinată cu refuz, pentru că asta ar fi însemnat creșterea substanțială a tarifului în regiune”, a adăugat Daniel Vodă.
Potrivit unui comunicat emis de Guvern, Centrala de la Cuciurgan funcționează, în prezent, pe cărbune, consumul zilnic fiind de 1.000 de tone, din care se produc 140-150 MW de energie electrică. Rezervele de cărbune vor ajunge aproximativ până la finele lunii ianuarie curent, o perioadă mai redusă decât cea de 50 de zile, anunțată anterior. Pe întreg teritoriul regiunii transnistrene au fost efectuate, în seara zilei de ieri, 3 ianuarie, deconectări în evantai a curentului electric.
Ieri, 3 ianuarie, Moldovagaz și Energocom s-au declarat gata să ajute Tiraspoltransgaz să organizeze achiziții de gaze pe orice platformă europeană, în condițiile pieței, pentru a asigura locuitorii din stânga Nistrului cu resurse energetice. Tiraspolul a respins propunerea, spunând că aceasta implică achiziții de gaze la prețuri „mai mari și instabile”.
Malul drept al Nistrului acoperă integral consumul prin importuri și producție proprie.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


