Sindicatele cer ajustarea valorii de referință de 2.500 de lei la rata inflației
Noi dispute în jurul proiectului Legii bugetului de stat pentru 2026, care a fost votat săptămâna trecută în prima lectură de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Reprezentanții sindicatelor, care vor ajustarea valorii de referință de 2.500 de lei cel puțin la rata inflației au avut mai multe schimburi de replici dure cu președintele Comisiei pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, dar și cu ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul consultărilor publice, organizate marți, 16 decembrie, de comisia parlamentară responsabilă de domeniu, transmite noi.md.
Reprezentanții sindicatelor au cerut majorări salariale cel puțin pentru profesori.
„Cel puțin la profesori măcar cu 100 de lei de majorat valoarea de referință. Măcar 100 de lei, asta la un coeficient de trei care aste astăzi, asta ar fi 300-350 de lei de persoană. Și asta ar fi numai mult de 500 de milioane de lei din calcul anual pentru o sută de mii de angajați”, a relatat Sergiu Sainciuc, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță susține că Guvernul nu poate promite la această etapă majorări salariale.
„Aș vrea să avem de unde să majorăm, înțeleg că avem obligații legale și avem și Constituția care ne spune că nu putem face cheltuieli fără surse de venit pentru acoperire. Să ne împrumută acum să dăm salarii pe datorii ar fi greșit”, a detaliat Andrian Gavriliță, ministrul Finanțelor.
Bugetul de stat pentru anul 2026 a fost votat săptămâna trecută în Parlament în prima lectură cu votul a 54 de deputați PAS. Documentul, numit „buget al investițiilor responsabile”, prevede venituri în sumă de 79,67 miliarde de lei și cheltuieli de 100,57 miliarde de lei, cu un deficit de 20,9 miliarde de lei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


