Autoritățile reamintesc regulile de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare
Primăria Municipiului Chișinău informează contribuabilii că avizele de plată pentru impozitul pe bunurile imobiliare aferent perioadei fiscale 2026 au fost expediate prin intermediul serviciilor poștale.

Potrivit autorităților municipale, persoanele care dețin semnătură electronică sau mobilă pot accesa portalul Serviciului Fiscal de Stat și pot vizualiza impozitul în baza fișei imobilului. Totodată, contribuabilii pot genera de sine stătător avizul de plată, pot verifica suma obligației fiscale și pot imprima documentul pe suport de hârtie, transmite noi.md.
Primăria amintește că, în urma modificărilor operate la Codul fiscal, începând cu anul 2021 nu se mai aplică reducerea de 15% pentru achitarea integrală a impozitului până la data de 30 iunie.
Achitarea obligației fiscale poate fi efectuată cu avizul de plată la oficiile poștale, oficiile bancare sau online, prin serviciul guvernamental de plăți electronice MPay, selectând serviciul „Achitarea impozitului pe bunurile imobiliare (cu aviz de plată)”. Termenul-limită pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare este 30 iunie 2026.
Autoritățile precizează că scutirea de la plata impozitului pe bunurile imobiliare se acordă persoanelor de vârstă pensionară, în condițiile Codului fiscal, însă nu tuturor categoriilor de pensionari. Aceasta se aplică doar persoanelor de vârstă pensionară care sînt proprietari ai imobilelor în care își au înregistrat domiciliul.
Scutirea constituie 500.000 de lei din valoarea estimată în scopul impozitării a imobilului-domiciliu.
În cazul ridicării personale a avizului de plată de la sediul Direcției colectarea impozitelor și taxelor locale, documentul este eliberat doar la prezentarea actului de identitate sau a unei împuterniciri legale, pentru protecția datelor cu caracter personal.