Guvernatoarea Băncii Naționale: Modernizarea sistemului financiar sprijină integrarea Moldovei în UE
Republica Moldova avansează în procesul de integrare europeană, iar modernizarea sectorului financiar aduce rezultate concrete pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum costuri mai mici și acces sporit la finanțare.

Declarația a fost făcută de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, în cadrul conferinței „Viitorul guvernanței: integrarea financiară europeană și avantajul strategic al digitalizării”, transmite ipn.md.
Guvernatoarea BNM a subliniat că reformele din domeniul financiar urmăresc alinierea la normele europene și consolidarea stabilității economice. Potrivit Ancăi Dragu, sistemul bancar din Moldova este stabil și bine capitalizat, iar rezultatele sunt confirmate de evaluările partenerilor internaționali.
BNM coordonează trei capitole-cheie ale negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, care vizează libera circulație a capitalurilor, serviciile financiare și politica economică și monetară. În context, Anca Dragu a menționat că armonizarea reglementărilor și modernizarea sistemului financiar contribuie la consolidarea unui sector pregătit pentru integrarea în UE.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor financiare și experți internaționali, oferind un cadru de dialog asupra direcțiilor strategice de dezvoltare economică și financiară. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea sistemului financiar și creșterea competitivității economice a Moldovei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.