theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
15 Iunie 2026, 09:59
10 552
Copiază linkul
Link copiat

Anca Dragu: R. Moldova a economisit 8,8 milioane de euro după aderarea la SEPA

„Dacă voiai să transferi 300 de euro către copilul care studiază în Olanda, plăteai 30, 40 sau chiar 50 de euro comision. Astăzi, aceeași tranzacție costă unu, doi sau trei euro”, a explicat Anca Dragu.

Anca Dragu: R. Moldova a economisit 8,8 milioane de euro după aderarea la SEPA.
Anca Dragu: R. Moldova a economisit 8,8 milioane de euro după aderarea la SEPA.

Guvernatoarea BNM a declarat că unul dintre cele mai vizibile beneficii ale apropierii Republicii Moldova de standardele europene este reducerea semnificativă a costurilor pentru transferurile bancare în euro. Înainte de aderarea la SEPA, transferurile de bani către și dinspre statele europene erau însoțite de comisioane care ajungeau la zeci de euro pentru o singură tranzacție, scrie stiri.md.

Guvernatoarea a precizat că, din octombrie 2025 până în aprilie 2026, cetățenii și companiile au economisit aproximativ 8,8 milioane de euro datorită reducerii costurilor de transfer.

„Am plătit numai circa 650.000 de euro pentru aceste transferuri, iar 8,8 milioane de euro au rămas în buzunarele agenților economici și ale persoanelor fizice”, a afirmat Dragu.

La rândul său, directoarea executivă a Asociației Businessului European (EBA), Mariana Rufa, a calificat aderarea la SEPA drept „o revoluție în sistemul de plăți”.

„Reducerea costurilor de transfer a însemnat foarte mult pentru companii. Acum putem spune că suntem mai competitivi pe piața europeană”, a declarat Mariana Rufa.

Anca Dragu a subliniat că aderarea la SEPA a fost posibilă după ce Republica Moldova a demonstrat că sistemul său bancar și mecanismele de prevenire a spălării banilor sunt aliniate la standardele europene.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat