Energocom a semnat noi contracte de achiziție a gazelor naturale pentru iarnă: Prețul și volumul rămân confidențiale
Energocom continuă procesul de achiziție a gazelor naturale în baza strategiei aprobate de Consiliul societății.

Prețul maxim de achiziție este stabilit în funcție de indicii bursieri din regiune. Totuși, atât prețul, cât și volumul gazului procurat sunt informații comerciale confidențiale și nu pot fi făcute publice fără acordul părților implicate, potrivit unui comunicat citat de jurnal.md.
În urma mai multor proceduri de achiziție desfășurate în perioada aprilie-mai, Energocom a reușit să cumpere primele volume de gaze naturale pentru anul gazier 2025-2026, în baza unor noi contracte pe termen lung.
„Cu toate acestea, unele licitații nu au putut fi finalizate cu succes, deoarece, în pofida prețurilor scăzute la TTF, ofertele primite au depășit plafonul aprobat de Consiliul societății. În plus, achiziția de pe bursa din Olanda ar fi implicat costuri de transport semnificativ mai mari care duc la un preț final mai mare față de opțiunile regionale”, se menționează în declarația companiei.
Energocom dă asigurări că monitorizează zilnic evoluția prețurilor pe piețele regionale și ajustează strategia de achiziție în consecință, pentru a asigura un proces eficient și responsabil în vederea garantării securității energetice a Republicii Moldova.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.