Peskov a îndemnat UE să evite cuvântul „niciodată” în contextul achizițiilor de gaze din Rusia
Europa nu ar trebui să afirme că nu va cumpăra niciodată gaz rusesc. Acest cuvânt nu ar trebui să existe în relațiile interstatale, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov.

«Este puțin probabil să fie o poziție înțeleaptă... Prosperitatea și competitivitatea economiei europene s-au bazat în mare măsură pe resurse energetice ieftine din Rusia și pe gaze ieftine transportate prin conducte. Acum ei înșiși taie craca pe care stau», a declarat Peskov, relatează kommersant.ru
Cu o zi înainte, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, declarase că CE nu va ridica interdicția privind exportul de gaze din Rusia, inclusiv prin gazoductul «Nord Stream», pe durata negocierilor de pace privind Ucraina. Totodată, ea nu a exclus reluarea livrărilor după încheierea conflictului.


