Un alt lot de șine pentru reparații feroviare a ajuns din Kazahstan
Un alt lot de șine pentru reconstrucția căii ferate a ajuns în Moldova din Kazahstan. Acest lucru a fost comunicat de către compania Danube Logistics, administratorul Portul Liber Internațional Giurgiulești.

„În port sunt descărcate 3.100 tone de șine pentru implementarea proiectului de reabilitare a infrastructurii feroviare din coridorul sudic (Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești)”, se precizează într-un comunicat, potrivit infotag.md.
Șinele au fost livrate în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate moldovenești, care vizează modernizarea materialului rulant și îmbunătățirea infrastructurii feroviare.
Lucrările de proiectare și reabilitare a tronsonului de 233 kilometri sunt efectuate de compania kazahă Temirzhol Zhondeu. Costul proiectului este de peste 150 milioane de euro. Acesta este finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Uniunea Europeană.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


