theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
6 Iunie 2025, 16:37
4 620
Copiază linkul
Link copiat

Peste 50 de drumuri regionale vor fi reabilitate anul acesta

Încă 54 de drumuri din R. Moldova vor fi reparate în acest an, pe o lungime totală de circa 123 de kilometri. Lucrările vor fi efectuate din resurse suplimentare alocate Fondului rutier prin programul Bugetul PLUS.

Peste 50 de drumuri regionale vor fi reabilitate anul acesta.
Peste 50 de drumuri regionale vor fi reabilitate anul acesta.

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că bugetul alocat pentru lucrările de reparație și construcție a drumurilor regionale se ridică la 708 milioane de lei, relatează ipn.md

„Avem nevoie de un drum finalizat care leagă comunități, raioane, sate și care permit accesul cetățenilor în condiții mult mai bune”, a precizat ministrul.

Totodată, prin Bugetul PLUS vor fi renovate o parte din drumurile locale, pentru care vor fi direcționate 500 de milioane de lei. Aceasta este o măsură nouă în cadrul programului Satul European. 

„Construcția de drumuri devine o prioritate pentru Guvern, fapt care se manifestă inclusiv prin alocările suplimentare de resurse financiare”, a notat Vladimir Bolea.

Bugetul Fondului Rutier pentru anul 2025 a fost suplimentat cu un miliard de lei, din Bugetul PLUS. Astfel, bugetul total al Fondului Rutier constituie aproape 2,7 miliarde de lei. Banii vor fi folosiți la întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, servicii pentru întreținerea periodică și reparația drumurilor și podurilor.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat