Dragu: Stabilitatea financiară, o condiție esențială pentru integrarea Moldovei în UE
Stabilitatea financiară este o condiție de bază pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, a declarat președinta Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu.

Potrivit acesteia, stabilitatea reprezintă fundamentul pe care se construiește încrederea în sistemul bancar și în întreaga economie, transmite infotag.md.
„Vorbim despre consolidarea unei structuri europene care asigură protejarea economiilor cetățenilor și susține un mediu financiar capabil să atragă investiții și să încurajeze dezvoltarea durabilă. Prin toate acțiunile sale, BNM contribuie la crearea unui sistem financiar sigur, transparent și competitiv, care să faciliteze parcursul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană”, a subliniat Dragu.
Într-o serie de materiale video explicative, BNM informează publicul despre pașii întreprinși în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
În episodul dedicat stabilității financiare, instituția explică importanța reformelor promovate de BNM, contribuind la înțelegerea rolului băncii centrale în alinierea sistemului financiar național la standardele europene.
Videoul prezintă modul în care BNM contribuie la consolidarea sistemului financiar prin politici și acțiuni conforme celor mai bune practici internaționale. Se evidențiază rolul-cheie al BNM în menținerea stabilității prețurilor, armonizarea legislației cu normele europene și aplicarea standardelor internaționale de reziliență financiară, inclusiv cele prevăzute de Acordul Basel III.
Prin această nouă producție video, BNM își continuă eforturile de informare transparentă și eficientă cu privire la reformele din domeniul financiar-bancar și la contribuția sa în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


