Condiții noi la transportarea mărfurilor în UE de la 1 aprilie
Începând cu 1 aprilie, transportatorii auto și furnizorii de servicii logistice vor fi obligați să transmită informațiile despre mărfurile destinate Uniunii Europene sau aflate în tranzit printr-un sistem electronic ICS2 înainte de sosirea la frontieră.

Cerințele noi se aplică inclusiv transportatorilor de colete poștale și furnizorilor de servicii logistice, transmite ipn.md.
„Comisia Europeană comunică despre noi cerințe ale sistemului vamal al UE de asigurare a controlului prealabil privind siguranța și securitatea mărfurilor înainte de sosirea acestora la punctele vamale, Sistemul de Control al Importului (ICS2)”, menționează Agenția Națională Transport Auto.
Sistemul ICS2 va înlocui integral sistemul anterior (ICS1) și va introduce un nou sistem operațional, în conformitate cu Codul Vamal al UE.
Potrivit ANTA, ținând cont de importanța respectării procedurilor noi la importul mărfurilor, Comisia Europeană organizează webinare pentru părțile interesate, în care pot fi adresate întrebări referitor la aspectele operaționale și tehnice ale ICS2.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


