Moldova a intrat în top 10 furnizori de vin pentru Polonia în 2025
Republica Moldova s-a clasat pe locul 9 în topul furnizorilor de vin către Polonia în 2025, potrivit datelor privind importurile de vin publicate de Wine Economics și bazate pe statisticile Comtrade ale ONU.

Datele arată că Polonia a importat vinuri moldovenești în valoare de 7,54 milioane de dolari, echivalentul unui volum de 3,9 milioane de litri. Prețul mediu al vinurilor exportate din Republica Moldova pe piața poloneză a fost de 1,94 dolari pe litru, transmite bani.md.
Italia rămâne principalul furnizor de vin pentru Polonia, cu exporturi de 139,15 milioane de dolari și un volum de 36,55 milioane de litri. Pe următoarele poziții se situează Franța, cu 58,41 milioane de dolari, și Germania, cu 57,19 milioane de dolari.
Republica Moldova devansează pe piața poloneză producători consacrați precum Bulgaria, Australia, Ungaria, Argentina, Africa de Sud, Grecia sau România. În același timp, vinurile moldovenești sunt comercializate la un preț mediu mai redus decât cele provenite din Franța, Italia, Statele Unite sau Noua Zeelandă, ceea ce le oferă un avantaj competitiv pe segmentul de volum.
Potrivit clasamentului, Georgia, unul dintre principalii concurenți regionali ai Republicii Moldova, ocupă locul 8, cu exporturi de 18,03 milioane de dolari și un volum de 6,6 milioane de litri. Astfel, valoarea importurilor de vin georgian în Polonia este de peste două ori mai mare decât cea a vinurilor moldovenești.
În total, Polonia a importat în 2025 aproximativ 145,86 milioane de litri de vin, în valoare de 448,66 milioane de dolari, prețul mediu de import fiind de 3,08 dolari pe litru.


