O femeie, ucisă în propria casă din Capitală: Poliția caută infractorii
O femeie ar fi fost ucisă în propria locuință de către persoane necunoscute. Crima ar fi avut loc noaptea, 15 aprilie, în jurul orei 02:35, pe strada Ratuș din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău.

Potrivit surselor portalului Pulsmedia, victima este o femeie în vârstă de 60 de ani.
Medicul-legist venit la fața locului a depistat pe suprafața cadavrului o plagă în regiunea capului, care ar fi fost provocată cu un obiect contondent dur.
Soțul victimei se afla acasă, însă, potrivit declarațiilor sale, dormea în altă cameră în momentul comiterii crimei și susține că nu a văzut și nu a auzit nimic.
Totodată, în afara casei cu două nivele, oamenii legii au depistat o scară pe care făptașii ar fi urcat până la etajul doi, unde au dat buzna în locuință prin geam.
La ora actuală Poliția nu are niciun suspect și demarează acțiuni speciale de investigații pentru a stabili identitatea făptașului, cu ulterioara reținere a acestuia.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.