Aproximativ 44,3% din populația Moldovei cu vârsta de peste 15 ani este activă din punct de vedere economic
Circa 44,3% din totalul populației R. Moldova cu vârsta de peste 15 ani este activă economic, arată datele Recensământului din 2024.

Altfel spus, dintr-un total de 1,94 milioane de persoane, 862.900 erau parte a forței de muncă, iar 1,08 milioane se aflau în afara acesteia, constată Biroul Național de Statistică, relatează agora.md.
În grupul de vârstă 15–64 de ani, ponderea persoanelor economic active a urcat la 54,3%, ceea ce înseamnă 820.600 persoane, față de 45,7% populație inactivă. Orașele au prezentat singurul segment în care forța de muncă a depășit populația inactivă la categoria de 15 ani și peste, cu un raport de 52% la 48%.
Rata de participare la forța de muncă în rândul bărbaților de 15 ani și peste a fost mai mare cu 10,1 puncte procentuale decât cea a femeilor, respectiv 49,8% față de 39,7%.
Din totalul populației economic active de 15–64 ani, 90,3% erau persoane ocupate, iar 9,7% șomeri.
După starea civilă, cea mai mare rată de participare a fost înregistrată în rândul persoanelor căsătorite, 51,4%, iar în mediul urban această rată a urcat la 60,6%. Bărbații căsătoriți au avut o participare de 55,7%, comparativ cu 47,4% în rândul femeilor. Persoanele divorțate au înregistrat o rată apropiată între sexe, 50,2% la bărbați și 47,2% la femei, iar cei niciodată căsătoriți au prezentat 41,7% la bărbați și 32,9% la femei.
Discrepanțe puternice apar în profil teritorial. Rata de participare la forța de muncă depășea media națională în municipiul Chișinău, care a atins 56,1%, în Bălți cu 50,5%, precum și în raioanele Ialoveni, Criuleni și Strășeni. În 31 de raioane rata a fost sub media națională, iar cele mai mici niveluri au fost înregistrate în Briceni, cu 28,5%, Nisporeni, cu 32,6%, și Dondușeni, cu 33,6%, zone unde se înregistrează și cel mai avansat proces de îmbătrânire demografică.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.