Zelenski a zburat din SUA în Marea Britanie
Presa a anunțat, citând date ale serviciului FlightAware, că zborul președintelui ucrainean Vladimir Zelenski a părăsit baza aeriană americană Andrews cu destinația Londra.

Avionul urmează să aterizeze pe aeroportul Stansted din Londra în jurul orei locale 11.00 (aproximativ 13.00), relatează bbc.com.
La Londra, Zelenski urmează să participe duminică, 2 martie, la un summit al liderilor europeni organizat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, care a căpătat acum o semnificație și mai mare.
Înaintea summitului, ministrul britanic al Comerțului, Douglas Alexander, a declarat în cadrul emisiunii „Any Questions” de la BBC Radio 4 că scenele din Biroul Oval nu numai că au fost „profund tulburătoare și au dat de gândit”, dar au și demonstrat „în modul cel mai crud” măsura în care „lumea în care am trăit cu toții în ultimii 80 de ani” s-a schimbat.
De asemenea, el l-a descris pe președintele Zelenski drept „cel mai îndrăzneț lider politic din Europa de la Winston Churchill încoace”.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


