Zelenski, despre cuvintele lui Trump: Putin și cu mine nu suntem copii în parc. El este un ucigaș
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a reacționat la afirmațiile omologului său american, Donald Trump, care a comparat Rusia și Ucraina cu „copii care se bat în parc”.

Zelenski a primit întrebarea dacă, în opinia sa, Trump înțelege amploarea suferinței din Ucraina, ținând cont de afirmațiile sale din Biroul Oval. Zelenski a vorbit despre acest lucru într-un interviu pentru compania ABC, relatează eurointegration.com.ua.
„Eu cu Putin nu suntem copii pe un teren de joacă din parc. El este un ucigaș care a venit în acest parc ca să omoare copii”, a declarat Zelenski.
Președintele ucrainean a subliniat că Trump nu poate simți și înțelege pe deplin durerea ucrainenilor.
„Nu este vorba despre președintele Trump, ci despre oricare alt om care nu se află aici, în țară, la mii de mile depărtare. Ei nu pot simți și înțelege pe deplin această durere”, a adăugat el.
Potrivit lui Zelenski, de la începutul invaziei pe scară largă, în urma agresiunii ruse în Ucraina au murit 631 de copii.
Recent, Trump a povestit detaliile unei conversații cu Vladimir Putin, menționând, în special, ideea sa conform căreia Ucrainei și Rusiei ar trebui să li se permită „să mai lupte puțin”, deoarece apoi ar fi mai ușor de oprit conflictul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


