14 persoane suspectate de injectarea cu seringi a participanților la un festival, reținute în Franța
Poliția din Franța a reținut 14 persoane suspectate de injectarea cu seringi a participanților la un festival de muzică.

Cu o zi înainte, 145 de persoane s-au adresat Poliției, declarând că au fost victime ale unor înțepături. Potrivit organelor de aplicare a legii, în prezent se desfășoară o expertiză care ar trebui să determine prezența sau absența oricăror substanțe care ar fi pătruns în organismul participanților la festival din cauza înțepăturilor cu seringi. Nu se oferă detalii despre persoanele reținute. Se știe doar că acestea făceau injecții pe ascuns persoanelor aflate în mulțime, în spate sau în braț. Victimele nu și-au văzut agresorii, transmite kommersant.ru cu referire la abcnews.go.com.
Pe 21 iunie, în timpul celebrării Zilei Mondiale a Muzicii, persoane necunoscute au injectat cu seringi peste o sută de oameni. Ministerul de Interne al Franței a presupus că seringile conțineau substanțe narcotice. Victimele au menționat fluctuații de temperatură, amețeli, pierderi de cunoștință și vânătăi pe piele.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


