Un cuplu, jefuit într-un tren din Franța: Bijuterii de 350.000 de euro, furate
În Franța, un cuplu a fost jefuit într-un tren, pierzând bijuterii în valoare de 350.000 de euro, cea mai mare sumă furată vreodată dintr-un mijloc de transport feroviar din țară.

Alexandra N. și Aurelien P. se întorceau din Aix-en-Provence călătorind la clasa întâi. Femeia a pus sub scaun o geantă Louis Vuitton în care se afla o cutie cu bijuterii. Aceasta ducea obiectele de valoare cu ea deoarece urma să se întoarcă în Canada, transmite snob.ru cu referire la bfmtv.com.
În spatele lor s-au așezat un bărbat și o femeie, iar vagonul era aproape gol. La câteva minute după plecarea trenului, Alexandra a simțit ceva atingându-i piciorul, dar a presupus că este un animal de companie transportat de alt pasager.
Hoții au percheziționat în liniște geanta și au luat toate obiectele de valoare din ea: un portofelul, o geantă Hermes și o cutie cu o brățară Cartier, un ceas Rolex, smaralde, coliere din aur și inele cu diamante.
Infractorii au coborât la stația din Avignon și s-au făcut nevăzuți. Victimele au depus o plângere la poliție, însă bijuteriile nu erau asigurate, așa că nu vor putea primi nicio compensație.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


