O închisoare din Franța, atacată cu artificii
O închisoare din departamentul Bouches-du-Rhone, în sudul Franței, a fost atacată în noaptea de miercuri spre joi, 24 aprilie, cu artificii.

„Noi atacuri asupra penitenciarelor din Bouches-du-Rhone. În noaptea dintre 23 și 24 aprilie, închisoarea Aix-Luynes a fost ținta unui atac cu artificii”, se arată într-un comunicat, transmite report.az.
Atacul a avut loc la scurt timp după miezul nopții. Potrivit personalului instituției, focurile de artificii au fost lansate dintr-o parcare din apropiere. Nu s-au înregistrat victime, iar atacatorii au reușit să fugă.
De asemenea, a fost vizată și închisoarea pentru minori din Marsilia. Personalul a anunțat despre două incendii minore în apropierea clădirii, unul provocat de aprinderea unei cutii cu rachete și două artificii, iar celălalt de arderea unui tufiș.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


