În Ungaria vor fi reduse salariile elitei politice și ale funcționarilor publici
Prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar, a anunțat un pachet amplu de măsuri care prevede reducerea salariilor elitei politice și șefii companiilor de stat.

Într-un interviu pentru postul de televiziune RTL, el a declarat că salariul său lunar va fi redus la 3,8 milioane de forinți brut (aproximativ 10.600 de euro), ceea ce este de peste două ori mai mic decât cel al fostului prim-ministru Viktor Orban, a cărui remunerație ajungea la aproximativ 7,8 milioane de forinți, informează Digi24.
Potrivit lui Magyar, reducerile vor afecta nu doar funcția de prim-ministru, ci și miniștrii, deputații, primarii, precum și directorii executivi ai companiilor de stat. În paralel, guvernul intenționează să reducă și sporurile parlamentare, plafonul acestora urmând să scadă de la aproximativ 7 milioane la mai puțin de 5 milioane de forinți pe lună.
Premierul susține că sistemul anterior permitea o utilizare ineficientă a fondurilor publice și direcționa indirect o parte din bani către structurile politice.
Măsurile vor afecta și membrii consiliilor de supraveghere și consultative din sectorul public, iar autoritățile estimează o economie de aproximativ 50 de miliarde de forinți (circa 139 milioane de euro) doar la nivel parlamentar.
Totodată, guvernul pregătește reguli mai stricte privind utilizarea pașapoartelor diplomatice și a girofarurilor speciale pe mașinile de serviciu. Conform noilor prevederi, utilizarea girofarurilor albastre va fi permisă doar în cazuri strict justificate, exclusiv prim-ministrului și Ministerului Afacerilor Interne.
Peter Magyar a subliniat că aceste reforme au și un caracter simbolic și trebuie să demonstreze responsabilitate și moderație în condițiile unei situații economice dificile.