Serviciul de închiriere a găinilor a devenit popular în SUA pe fondul creșterii prețurilor la ouă
Șocată de creșterea bruscă a prețurilor la ouă și de măsurile de limitare a achiziției acestora în supermarketurile din SUA, Yong-mi Kim, o profesoară din La Crescenta, lângă Los Angeles, a decis să închirieze câteva găini pentru a se asigura că are ouă.

Ea a optat pentru această soluție intermediară, deoarece nu se consideră încă pregătită pentru a deveni proprietara cu drepturi depline a acestor animale, scrie stirileprotv.ro.
„Vreau să încerc, să văd dacă îmi place sau nu”, explică Yong-mi Kim, care a devenit temporar stăpâna a două găini și a echipamentului necesar pentru îngrijirea lor.
„Unii dintre cunoscuții mei au găini acasă, însă pentru asta a fost nevoie de multă muncă din partea lor, ei au trebuit să își reamenajeze grădinile. Așa că m-am gândit că închirierea unei găini ar fi un bun început”, a adăugat ea.
Serviciul de închiriere a găinilor a apărut în SUA acum aproximativ zece ani, în Pennsylvania, când un cuplu de fermieri a lansat serviciul „Rent The Chicken”. De atunci, serviciul s-a extins în peste 40 de orașe din America de Nord, datorită parteneriatelor cu fermieri locali.
Totuși, în ultimele luni, închirierea găinilor a devenit mult mai populară pe fondul epidemiei de gripă aviară, care a dus la sacrificarea a mii de păsări și la o creștere accentuată a prețurilor la ouă.
În perioada cea mai dificilă a crizei, americanii au plătit peste zece dolari pentru un carton de 12 ouă, adică de trei ori mai mult decât prețul obișnuit. Ca urmare, supermarketurile au fost nevoite să limiteze numărul de pachete de ouă care puteau fi cumpărate deodată.
Serviciul „Rent the Chicken” oferă diverse pachete de închiriere a găinilor, între 500 și 1.000 de dolari pe lună, în funcție de locație și de numărul de păsări. În acest preț sunt incluse găinile, hrana, adăpătorile și hrănitorile, un ghid de îngrijire, precum și un coteț portabil pe roți.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


