Un bărbat a intrat cu mașina într-o biserică în SUA și a deschis focul asupra enoriașilor
Un atac terorist îngrozitor a avut loc în micul oraș Grand Blanc, la nord de Detroit, statul Michigan.

În jurul orei 10:45, ora locală, un bărbat necunoscut a intrat cu mașina în clădirea unei biserici, după care a deschis focul asupra oamenilor veniți la slujbă. Potrivit poliției, între șase și opt persoane au fost rănite. O martoră a povestit că o fetiță mică a fost împușcată în spate, transmite bild.de.
Un localnic pe nume Tony Deck se afla în grădina sa când a auzit sirenele, scrie Detroit Free Press. „Am ajuns acolo înaintea poliției și a ambulanței, am coborât din mașină și am alergat să văd dacă pot ajuta. Acolo era un Chevy Silverado argintiu, intrat în peretele lateral al bisericii, nici măcar prin ușă. (…) Din câte am văzut, cel puțin patru trupuri erau acoperite cu pânze galbene”, a spus el.
Biserica a fost cuprinsă de flăcări, iar acoperișul s-a prăbușit. Nu este încă clar dacă incendiul a fost provocat de atacator. Cert este că poliția a anunțat că agresorul a fost neutralizat.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


