theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Ianuarie 2026, 14:50
8 220
Copiază linkul
Link copiat

Doi români suspectați de crearea unui site pentru contractarea de asasini plătiți în criptomonede, reținuți

Procurorii DIICOT au efectuat trei percheziții în București și Râmnicu Vâlcea într-un dosar penal inițiat la solicitarea autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Doi români suspectați de crearea unui site pentru contractarea de asasini plătiți în criptomonede, reținuți.
Doi români suspectați de crearea unui site pentru contractarea de asasini plătiți în criptomonede, reținuți.

Dosarul vizează o pagină de internet care afirma că poate facilita contractarea de asasini plătiți, transmite g4media.ro.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, ancheta desfășurată în Regatul Unit a vizat următoarele infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la omor calificat, tentativă de omor, instigare la vătămare corporală, tentativă de vătămare corporală și spălare de bani. Investigația a avut ca scop identificarea și destructurarea unui site care ar fi putut facilita comenzi pentru asasinate.

Plata serviciilor se realiza exclusiv în criptomonedă, printr-un sistem de tip escrow creat și administrat direct pe site, pentru a asigura anonimatul și a îngreuna urmărirea fluxurilor financiare. Utilizarea criptomonedelor a reprezentat un element-cheie al funcționării platformei, oferind protecție identității utilizatorilor și ascunzând proveniența fondurilor.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe suporturi de stocare a datelor, criptomonede în valoare de aproximativ 650.000 de dolari SUA, precum și sume de bani în numerar: 292.890 de lei românești și 48.600 de euro.

Cei doi suspecți, cetățeni români, au fost audiați în aceeași zi.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat