Un pilot care a aterizat un Airbus pe un câmp în Rusia, nevoit să lucreze ca curier pentru a supraviețui
Un pilot al companiei „Ural Airlines”, care a reușit să aterizeze un Airbus într-un lan de grâu, este nevoit să lucreze al doilea an în calitate de curier pentru a supraviețui.

Nu este admis la zboruri, îi este interzis să lucreze în mod serios, pe numele lui a fost deschis un dosar penal și i s-a cerut să achite o despăgubire de 119 milioane pentru avionul distrus, relatează Mash.
Este vorba despre un Airbus A320 al cărui comandant a fost Serghei Belov. Pe 12 septembrie 2023, aeronava a transmis un semnal de urgență și a aterizat forțat într-un lan de grâu din regiunea Novosibirsk, având la bord 167 de pasageri. Niciunul dintre aceștia nu a suferit răni.
În septembrie 2025, pe numele lui Belov a fost deschis un dosar penal pentru „încălcarea regulilor de siguranță a circulației și exploatării transportului”, deși nu există pretenții nici din partea companiei aeriene, nici a pasagerilor. Recent, i s-a cerut să achite o despăgubire de 119 milioane de ruble pentru consecințele accidentului aviatic. Instanța a respins însă cererea și a trimis dosarul înapoi Comitetului de Investigații, pentru justificarea detaliată a sumei și traducerea unei părți a documentelor în limba rusă.
„Ural Airlines” a declarat că nu are nicio pretenție față de angajat, inclusiv de ordin financiar. Nu demult, compania a primit o despăgubire de asigurare pentru Airbus în valoare de aproximativ un miliard de ruble.
Serghei Belov spune că dorește să revină în aviație, însă din cauza dosarului penal nu poate profesa, deși deține un certificat valabil de comandant de aeronavă. În schimb, este nevoit să câștige bani din transporturi în cadrul unei companii a cunoscuților săi, pentru a se întreține pe sine și pe mama sa cu dizabilități, aflată în întreținerea lui. Potrivit acestuia, dacă cererea de 119 milioane de ruble va fi admisă, nici măcar vânzarea bunurilor puse sub sechestru nu va acoperi nici a zecea parte din sumă.
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


