Noi posibile victime ale lui Jeffrey Epstein s-au adresat autorităților din Paris
Numărul plângerilor depuse de posibilele victime ale lui Jeffrey Epstein a ajuns la aproximativ 20, a declarat procurorul din Paris.

La Parchetul din Paris au depus plângeri încă „aproximativ zece” presupuse victime ale lui Jeffrey Epstein, acuzat că a constrâns minore și tinere să se prostitueze și găsit mort în 2019 într-o celulă din New York. Despre acest lucru a anunțat procuroarea din Paris, Laur Beccuau, duminică, 17 mai, într-o intervenție la RTL, transmite dw.com.
Potrivit acesteia, în total numărul unor astfel de plângeri a ajuns la aproximativ 20.
Scopul anchetei este identificarea posibililor intermediari în cazul „traficului de persoane” în Franța, care ar fi putut sprijini activitatea infracțională a lui Epstein.
„În această etapă nu a fost audiată nicio persoană care ar putea fi trasă la răspundere”, a precizat procurorul, subliniind că logica actuală a anchetei este să se adune mai întâi declarațiile posibilelor victime, iar apoi să se studieze probele materiale.
Ulterior va fi efectuată expertiza datelor de pe computerul lui Epstein, a conținutului convorbirilor telefonice și a agendelor sale.