theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Ianuarie 2025, 19:32
12 268
Copiază linkul
Link copiat

Un deputat din Portugalia fura valize din aeroporturi și vindea conținutul acestora pe Internet

Deputatul portughez din partidul de extremă dreapta Chega!, Miguel Arruda, a fost implicat într-un scandal după ce presa l-a acuzat că fura valize în aeroporturi și posibil vindea conținutul acestora online.

Un deputat din Portugalia fura valize din aeroporturi și vindea conținutul acestora pe Internet.
Un deputat din Portugalia fura valize din aeroporturi și vindea conținutul acestora pe Internet.

Presa portugheză a relatat că poliția l-a interogat pe Arruda la aeroportul din Lisabona și l-a acuzat de furt de bagaje după ce unele dintre valizele dispărute ar fi fost găsite la domiciliul său, scrie eurointegration.com.ua.

Potrivit informațiilor, forțele de ordine dețin imagini video de pe camerele de supraveghere care l-ar arăta pe Arruda scoțând valiza sa și o a doua valiză, mai mică, din caruselul de bagaje și apoi ar fi pus a doua valiză în a sa.

Unele instituții media au afirmat că Arruda ar fi vândut online conținutul valizelor furate.

Însuși deputatul a declarat cu o zi înainte, comentând acuzațiile, că a fost „crucificat public” și că imaginile de pe camerele de supraveghere ar fi putut fi generate de inteligența artificială.

Vineri, 24 ianuarie, în cadrul unei sesiuni a Parlamentului portughez, Arruda a fost huiduit de proprii săi colegi din Chega!, iar politicianul însuși și-a anunțat demisia din partid și a depus o moțiune pentru ridicarea imunității sale.

La solicitarea AFP, Procuratura portugheză a confirmat că „au fost luate măsuri în cadrul unei anchete privind fapte care nu au nicio legătură cu atribuțiile (ale lui Arruda) sale oficiale”.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat