Link copiat
Sistemul antiaerian Pantsir, amplasat pe acoperișul unui bloc înalt la Moscova din cauza dronelor
În cartierul Sokolniki din Moscova, pe acoperișul unui bloc rezidențial înalt a fost instalat sistemul antiaerian Pantsir, relatează „Agenstvo”.

Instalarea pe acoperișul complexului „Dom v Sokolnikah” a apărut pe 5 iunie, iar sistemul antiaerian Pantsir a fost transportat cu ajutorul unui elicopter, transmite meduza.io.
După cum scrie „Agenstvo”, este probabil vorba despre o modificare a sistemului Pantsir-SMD-E, destinată combaterii dronelor.
La sfârșitul lunii mai, un sistem similar Pantsir a fost instalat și pe acoperișul centrului de afaceri Nordstar Tower, situat pe strada Begovaia. Clădirea aparține companiei Regiune, afiliată Rosneft.
În ultimele săptămâni, Moscova a fost vizată frecvent de atacuri cu drone ucrainene. Cea mai amplă astfel de lovitură de la începutul războiului a avut loc pe 17 mai, când în regiunea Moscovei au murit trei persoane, iar alte 17 au fost rănite.