Patru femei au murit pe un teren de fotbal în Columbia după ce au fost lovite de fulger
Un fulger a lovit mai multe persoane în timpul unui turneu de fotbal în municipiul Cajibio, situat în sud-vestul Columbiei. Patru femei și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite.

Cazul a avut loc pe 9 februarie, în timpul unui meci de fotbal, când o furtună a izbucnit deasupra stadionului. Majoritatea spectatorilor și jucătorilor s-au adăpostit sub un acoperiș aflat în apropierea terenului, însă patru femei s-au refugiat sub un copac, care a fost lovit de fulger, scrie snob.ru, citând noticiascaracol.com.
Alte două femei au fost transportate la spital cu răni grave. Presa locală a anunțat și despre decesul unei alte persoane, însă această informație nu a fost confirmată oficial.
Potrivit consiliului pentru afaceri comunitare, vremea era înnorată, dar fulgerul a lovit fără să fi început ploaia. Primarul municipiului, Diana Carolina Cabanillas, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a anunțat că acestea vor primi sprijinul necesar, informează Cauca Hoy.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


