Cel mai înalt pod din lume, inaugurat în China
Podul suspendat de peste cheile Huajiang, din provincia chineză Guizhou, a fost deschis traficului auto.

Distanța de la suprafața podului până la fundul cheilor prin care curge râul Beipan este de 625 de metri, ceea ce face ca noul pod să fie cel mai înalt din lume, transmite kommersant.ru cu referire la channelnewsasia.com.
Construcția podului peste cheile Huajiang a durat trei ani și nouă luni, iar costul proiectului a ajuns la două miliarde de yuani (aproximativ 280 de milioane de dolari). Lungimea construcției este de 2,9 kilometri. Autoritățile locale au declarat că noul pod reduce timpul de traversare de la o parte a cheilor la cealaltă „de la două ore la două minute”, iar punerea în funcțiune a acestui proiect îmbunătățește rețeaua de transport regională și „oferă un nou impuls dezvoltării economice și sociale a regiunii”.
Tot în regiunea dată se află fostul deținător al recordului — podul Duge (565 de metri), care traversează cheile prin care curge un afluent al râului Beipan. În general, potrivit autorităților chineze, aproape jumătate din cele mai înalte 100 de poduri din lume se află în provincia Guizhou.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


