Kievul consideră neconstructivă ideea separării Ucrainei și Moldovei în procesul de aderare la UE
Vicepremierul Ucrainei pentru integrare europeană și euroatlantică, Olga Stefanișina, a criticat declarația comisarei europene pentru extindere, Marta Kos, potrivit căreia Ucraina și Moldova ar putea fi separate în parcursul lor de aderare la Uniunea Europeană.

Comentariul a fost oferit agenției Interfax-Ucraina, fiind citat și de eurointegration.com.ua.
Oficiala ucraineană a subliniat că în prezent se află la Budapesta, unde încearcă să soluționeze problemele care determină Ungaria să blocheze deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE.
„Este un dialog dificil, dar Ucraina este hotărâtă să găsească soluții pentru deblocarea procesului de negocieri. De aceea, consider neconstructive declarațiile privind posibilitatea ca Moldova să avanseze separat (fără Ucraina – n.r.) exact în timpul vizitei mele la Budapesta”, a afirmat Stefanișina.
Aceasta a reacționat astfel la declarațiile comisarei europene pentru extindere, Marta Kos, care a sugerat că UE ar putea continua procesul de aderare a Moldovei separat de Ucraina.
Stefanișina a mai precizat că pe 1 mai este planificată o convorbire telefonică cu Marta Kos, în cadrul căreia va fi discutată această problemă.
Reamintim că Ungaria continuă să blocheze deschiderea „clusterelor” de negocieri pentru aderarea Ucrainei la UE, invocând presupuse probleme legate de minoritatea maghiară din Ucraina.
Surse ale Europei Libere au transmis recent că, dacă Ungaria va menține blocajul, Moldova, care a început negocierile în același timp cu Ucraina și este pregătită să deschidă clusterul 1 „Aspecte fundamentale”, ar putea avansa prima.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.