Autoritățile din Spania au destructurat o rețea de trafic de persoane
Poliția din Spania a anunțat destructurarea unei rețele de trafic de persoane, care în ultimul an a implicat mai mult de 1.000 de femei în operațiuni ilegale, conform agenției AFP.

Poliția din Spania a anunțat despre destructurarea unei rețele de trafic de persoane care, în ultimul an, a implicat în activități ilegale mai mult de 1.000 de femei. Despre aceasta a relatat agenția AFP duminică, 23 februarie, transmite dw.com.
„Victimele, în mare parte de origine sud-americană, erau atrase în Spania cu oferte de muncă false”, au precizat polițiștii, adăugând că au reușit să salveze 48 de femei, majoritatea provenind din Columbia și Venezuela.
Majoritatea celor 48 de persoane reținute, inclusiv trei presupuși lideri de grup, două femei din Columbia și una din Spania, sunt ținute în custodie în apropiere de Alicante, în estul Spaniei.
Victimele erau supuse exploatării sexuale
Victimelor li se oferea muncă falsă în domeniul curățeniei sau al serviciilor cosmetice și, la sosirea în Spania, erau trimise în cluburi unde erau „exploatate sexual”. Li se permitea să iasă pe stradă doar două ore pe zi. În restul timpului, ele erau supravegheate video.
Șase dintre reținuți au fost încarcerați în camere de detenție provizorie, a menționat poliția.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


