India anunță că au murit toți pasagerii avionului Boeing Dreamliner care s-a prăbușit
Nimeni nu a supraviețuit în urma prăbușirii în India a avionului Boeing 787-8 Dreamliner al companiei Air India, potrivit informațiilor preliminare.

„Se pare că nimeni nu a supraviețuit în urma prăbușirii avionului”, a declarat pentru agenție comisarul de Poliție G. S. Malik. „Datele exacte despre victime sunt în curs de clarificare”, a adăugat el. Despre acest incident relatează Associated Press cu referire la Poliția locală, transmite rbc.ru.
La bordul aeronavei se aflau 242 de persoane: 230 de pasageri (169 cetățeni ai Indiei, 53 cetățeni britanici, șapte portughezi și un canadian), doi piloți și zece însoțitori de bord. O sursă a agenției Reuters a precizat că printre pasageri se aflau 11 copii și doi sugari.
Catastrofa a avut loc la cinci minute după decolarea avionului din aeroportul orașului Ahmedabad, situat în vestul Indiei. Aeronava urma să aterizeze la Londra.
Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, lovind un cămin pentru studenți la medicină. Printre cei care se aflau acolo sunt de asemenea victime. Potrivit surselor NDTV, este vorba de cinci morți și 40 de răniți.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


