India a cerut expulzarea din țară a tuturor cetățenilor pakistanezi
Conflictul dintre India și Pakistan escaladează. După atacul terorist din regiunea disputată Kashmir și blocada râului care a urmat, ministrul de Interne al Indiei, Amit Shah, a cerut guvernatorilor tuturor statelor din țară să expulzeze toți cetățenii pakistanezi.

„Amit Shah s-a adresat tuturor miniștrilor cu solicitarea de a identifica toți cetățenii pakistanezi din statele lor și de a lua măsuri pentru a asigura întoarcerea lor cât mai rapidă în Pakistan”, se arată în comunicat, relatează unian.net cu referire la ANI.
La rândul său, Pakistanul, ca răspuns la decizia Indiei de a suspenda Tratatul privind apele râului Indus, a declarat că orice acțiune de deviere a apelor va fi considerată „un act de război”. Potrivit NDTV, aceste declarații au fost făcute după o reuniune prezidată de prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif.
De asemenea, se menționează că cetățenilor indieni, cu excepția pelerinilor sikh, care se află în prezent în Pakistan, li s-a ordonat să părăsească țara în termen de 48 de ore.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.