Un bărbat din India a revenit la viață înainte de a fi incinerat
Bărbatul a fost declarat decedat la spital după ce a suferit un stop cardiac, iar raportul privind cauza morții a fost emis fără autopsie.

Un bărbat din orașul indian Jhunjhunu, care fusese declarat mort de medici la spitalul local, a înviat cu câteva minute înainte de a fi incinerat, relatează publicația Times of India, preluată de snob.ru.
Conform articolului, la ora 13:30, ora locală, medicii au constatat moartea lui Rohitash Kumar, în urma unui stop cardiac, potrivit unei electrocardiograme. Totuși, autopsia a fost efectuată doar pe hârtie. La ora 17:05, corpul a fost predat pentru procedurile de înmormântare. Cu toate acestea, chiar în momentul cel mai critic, cu câteva secunde înainte de incinerare, Rohitash a început să dea semne de viață.
Inspectorul districtual din Jhunjhunu, Ramavatar Meena, a declarat că raportul privind cauza morții a fost întocmit fără a fi efectuată o autopsie. Medicii au menționat ca și cauză insuficiența respiratorie din cauza unei afecțiuni pulmonare. Neglijența personalului medical a dus la deschiderea unei anchete și suspendarea a trei angajați medicali până la clarificarea circumstanțelor.
Times of India informează că Rohitash Kumar, în vârstă de 25 ani, se afla începând din septembrie 2024 într-un centru pentru persoane cu dizabilități intelectuale.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


