Scandal în Grecia, după folosirea Acropolei într-o reclamă pentru Adidas
O reclamă Adidas, făcută din drone cu lumini multicolore şi reprezentând un pantof de sport, a indignat vineri, 16 mai, opinia publică şi autorităţile din Grecia pentru că pe fundalul său se vedea Acropola din Atena.

Ministrul Culturii, Lina Mendoni, a declarat că reclama a fost făcută fără autorizație, încălcând legislația privind protecția patrimoniului cultural. Potrivit acesteia, „pare că o gheată Adidas lovește Acropolele". Ministerul va depune o plângere în instanță împotriva tuturor celor responsabili pentru acest caz, transmite digi24.ro.
Spectacolul a fost organizat de agenția Essence Mediacom în piața din fața clădirii Zappeon din centrul Atenei, care se află sub controlul Guvernului. Potrivit presei, s-au plătit doar 380 de euro pentru închirierea locului. Cu toate acestea, nu a fost obținută autorizația Ministerului Culturii.
Acropola, aflată în patrimoniul mondial UNESCO, este vizitată de milioane de turiști în fiecare an. Legea din Grecia reglementează strict utilizarea imaginilor monumentelor arheologice în scopuri comerciale. Opoziția și utilizatorii rețelelor de socializare au criticat, de asemenea, puternic această acțiune. Interesant este faptul că Ministerul a refuzat anterior să îi permită regizorului Yorgos Lanthimos să filmeze pe Acropole pe motiv de „neconcordanță între scenele artistice și statutul sitului”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


