Un fost ministru din Danemarca va fi judecat pentru posesie de pornografie infantilă
La Tribunalul Municipal din Copenhaga a început procesul fostului ministru și parlamentar danez din partea social-democraților, Henrik Sass Larsen.

Ex-ministrului i s-au adus acuzații pentru deținerea a câteva mii de fișiere foto și video ce conțin imagini de abuz sexual asupra copiilor, precum și pentru deținerea unei păpuși sexuale asemănătoare unui copil. Dovezile au fost colectate de poliție în timpul perchezițiilor dispozitivelor electronice ale lui Larsen în 2023 și 2024, transmite euronews.com.
Larsen neagă acuzațiile. El susține că materialele găsite de poliție erau legate de căutarea propriilor fotografii din copilărie, deoarece el însuși a fost victimă a abuzului. De asemenea, el afirmă că păpușa era un cadou accidental.
Avocatul fostului ministru, Berit Ernst, susține că simpla posesie a acestor materiale nu constituie dovadă de vinovăție, ci trebuie susținută de probe că materialele erau destinate utilizării în scopuri criminale.
Dacă vinovăția lui Sass Larsen va fi dovedită, acesta riscă până la un an de închisoare pentru fiecare acuzație.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


