Un turist care a supraviețuit în munții Australiei timp de două săptămâni a fost găsit
În Australia a fost găsit în viață Hadi Nazari, un turist de 23 de ani, care a dispărut aproape acum două săptămâni în munții din New South Wales.

Tânărul a fost găsit în viață pe 8 ianuarie 2025, lângă Lacul Albastru din Parcul Național Kosciuszko, după 13 zile de căutări la care au participat peste 300 de persoane, relatează unian.net.
Inspectorul de poliție din New South Wales, Josh Broadfoot, a declarat presei că turistul experimentat a fost transportat la spital „fără răni grave" și se află „într-o stare foarte bună".
Broadfoot a explicat că Nazari a supraviețuit consumând apă din pârâuri și culegând fructe de pădure. De asemenea, au contribuit la supraviețuirea sa două batoane de cereale pe care le-a „găsit într-o cabană" în timp ce se rătăcea prin parc.
Potrivit informațiilor, tânărul a dispărut pe 26 decembrie 2024, când a decis să se desprindă de grupul său de turiști pentru a face o plimbare pe cont propriu. Când nu s-a întors, prietenii săi au alertat autoritățile.
„Este un rezultat incredibil. După 13 zile lungi, l-am găsit. Nu ne-am pierdut niciodată speranța și suntem bucuroși că putem să-l aducem în siguranță înapoi familiei sale", a declarat inspectorul Broadfoot.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


