Atac asupra Harkovului: 80% din oraș și din regiune au rămas fără energie electrică
80% din Harkov și din regiune au rămas fără electricitate după un atac combinat al Rusiei. Două persoane au fost rănite. Au fost avariate obiective energetice, precum și școli, blocuri de locuințe și o grădiniță.

În urma unui atac combinat al Rusiei, în noaptea de marți, 27 ianuarie, aproximativ 80% din Harkov și din regiune au rămas fără energie electrică. Anunțul a fost făcut pe Telegram de șeful Administrației Militare Regionale Harkov, Oleg Sinegubov, transmite dw.com.
Potrivit acestuia, atacurile au fost efectuate cu sisteme de rachete cu lansare multiplă „Tornado-S” și drone Shahed. Două persoane au fost rănite, iar printre obiectivele avariate se numără un obiectiv energetic și două școli din Harkov. În ansamblu, pagubele aduse sectorului energetic sunt „destul de serioase”, a declarat Sinegubov. „Aproximativ 80% din orașul Harkov și din regiune sunt în prezent fără electricitate, din cauza aplicării programelor de deconectare de urgență”, a precizat el.
Lovitura cu rachete asupra Harkovului a avut loc în seara zilei de 26 ianuarie. Pe lângă o școală, au fost avariate blocuri de locuințe și o grădiniță, a anunțat pe Telegram primarul orașului, Igor Terehov. De asemenea, „din motive tehnice”, a fost oprit traficul pe două dintre cele trei linii ale metroului din Harkov, se arată pe site-ul metroului.
Totodată, locuitorii se plâng de lipsa apei și a încălzirii, precum și de fluctuații de tensiune în clădirile unde electricitatea a fost menținută, relatează publicația online ucraineană Strana.ua, citând canale locale de Telegram.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.