Studiu: Veneția ar putea fi complet inundată până în anul 2150
Veneția ar putea fi complet inundată până în 2150. Un astfel de scenariu este prevăzut în cadrul unui proiect internațional modelat de Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie.

Potrivit cercetătorilor, sistemele de bariere „Moise”, instalate în Laguna Venețiană pentru protecția împotriva inundațiilor, nu vor fi suficiente pentru a apăra orașul. Modelarea inundațiilor a fost realizată pentru anii 2050, 2100 și 2150, transmite gazeta.ru, citând rainews.it.
În cele din urmă, conform canalului de televiziune, cel mai grav scenariu s-ar putea concretiza la mijlocul secolului XXII. Conform acestei proiecții, ar putea fi inundată o suprafață cuprinsă între 139 și 226 de kilometri pătrați.
„Fără măsuri suplimentare de protecție, acest fenomen va duce la inundații și la daune semnificative atât pentru populația locală, cât și pentru patrimoniul cultural al Veneției”, avertizează oamenii de știință.
Experții explică faptul că una dintre principalele cauze ale posibilei catastrofe este schimbarea climatică. Fenomenul „apei înalte” determină o scădere constantă a nivelului uscatului și absorbția acestuia de către mare. În prezent, ritmul acestui proces atinge șapte milimetri pe an.
Fenomenul „apei înalte”, cauzat de maree influențate de ciclul lunar, este caracteristic zonei insulare a Veneției.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


