România are la dispoziție patru luni pentru a închide minele și centralele pe cărbune
România mai are doar patru luni la dispoziție pentru a-și închide minele și centralele pe cărbune, conform angajamentelor luate de statul vecin în urmă cu câțiva ani.

Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei al României, Bogdan Ivan, după ședința de Guvern, relatează libertatea.ro.
Mai sunt doar patru luni
Oficialul spune că așteaptă forma finală a unui studiu privind impactul acestor închideri, pe care îl va prezenta premierului și Comisiei Europene.
„România mai are patru luni până în momentul în care, conform angajamentelor asumate de statul român, acum patru, cinci sau șase ani, trebuie să-și închidă atât minele cât și centralele pe cărbune. În momentul de față, aștept în cursul acestei zile o formă finală a unui studiu intermediar asupra impactului asupra securității energetice a României, a închiderii acestor mine”, a declarat Bogdan Ivan.
Ivan spune că după discuția cu premierul, documentul va fi trimis Comisiei Europene, în încercarea de a opri închiderea și de a menține centralele pe cărbune în funcțiune.
Decizia vine dintr-un angajament asumat de România în urmă cu 4-6 ani, când țara vecină a promis Bruxelles-ului că va renunța la cărbune pentru a reduce poluarea și emisiile de carbon. Practic, în doar patru luni, minele și termocentralele ar trebui închise complet.
Cele mai afectate ar fi regiunile miniere tradiționale: Valea Jiului, Hunedoara și Gorj. Acolo se extrag huilă, antracit și lignit, iar zeci de mii de locuri de muncă depind de această industrie.
„Vrem să vedem foarte clar dacă există posibilitatea de a prelungi până în 2030 exploatarea minieră și să avem în continuare centralele pe cărbune, pentru ca în tot acest timp să construim alte centrale bazate pe gaz”, a explicat Ivan.
Germania și Polonia redeschid mine. România de ce nu ar putea?
Ministrul Energiei a arătat că România nu ar fi singura țară care prelungește viața cărbunelui. Germania și Polonia au redeschis recent exploatări miniere, pentru a acoperi necesarul de energie.
„Am făcut o analiză împreună cu alți colegi miniștri ai Energiei din regiune care au nevoie de cărbune în continuare. Mă uit la Germania și Polonia, am observat acolo redeschiderea activității miniere de exploatare a cărbunelui și cred că și România, din punct de vedere economic, pentru a salva acele zone care au o tradiție de zeci de ani în extracția cărbunelui, să poată în continuare să-și desfășoare activitatea”, a declarat acesta.
Însă, spre deosebire de alte state, România nu are încă infrastructura necesară pentru a le înlocui rapid cu centrale pe gaz sau cu surse regenerabile. De aici și tensiunea actuală.
Discuții la Bruxelles pentru bani și soluții
Guvernul discută și despre fonduri europene pentru a sprijini regiunile miniere. Bogdan Ivan spune că, împreună cu Roxana Mânzatu, comisar european pentru Social și Educație, analizează oportunități de finanțare pentru diversificarea economiei locale.
Planul are trei pași: amânarea închiderii, construirea centralelor pe gaz și, pe termen lung, transformarea României într-un producător de cărbune pentru export, astfel încât țara să nu fie penalizată la capitolul emisii.
Închiderea minelor și a termocentralelor pe cărbune în doar patru luni ar afecta nu doar economia zonelor miniere, ci și sistemul energetic național. România are nevoie de o tranziție mai lentă pentru a evita problemele cu aprovizionarea cu energie.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


