Trei raioane din Harkov au rămas fără electricitate după un atac aerian al Rusiei
Forțele ruse au efectuat lovituri aeriene asupra orașului Harkov cu bombe ghidate, a anunțat în noaptea de marți, 14 octombrie, primarul orașului Igor Terehov și guvernatorul regiunii Oleg Sinegubov.

Potrivit șefului administrației regionale din Harkov, șase persoane au fost rănite de schije de sticlă. Ferestrele unei instituții medicale au fost avariate, iar pacienții sunt transferați în alte spitale. Trei raioane ale orașului Harkov au rămas parțial fără alimentare cu energie electrică, relatează dw.com.
Potrivit lui Terehov, raioanele Slobidski și Saltivski au fost cele mai afectate.
Șase persoane din raionul Saltivski au fost rănite de schije de sticlă, a scris Sinegubov pe Telegram. Ferestrele unei unități medicale au fost distruse. Un garaj cu o suprafață de 85 de metri pătrați a luat foc, iar 17 automobile au fost avariate.
Terehov a precizat că, în urma atacurilor asupra orașului Harkov, trei raioane ale orașului au rămas parțial fără curent electric. Cei 57 de pacienți aflați în spital în momentul loviturii au fost transferați într-o altă instituție medicală, unde medicii îi examinează suplimentar pentru posibile răni și reacții acute la stres.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


