Trump: Europenii vor monitoriza armistițiul din Ucraina
Dacă Moscova și Kievul ajung la un acord de încetare a focului, Donald Trump consideră că acest regim ar trebui să fie controlat de trupele europene, scrie The Wall Street Journal.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a propus țărilor europene să-și plaseze trupele pe teritoriul Ucrainei pentru a monitoriza respectarea regimului de încetare a focului. Despre aceasta a relatat ziarul The Wall Street Journal pe 12 decembrie, citând surse, transmite dw.com.
Potrivit surselor citate de publicație, această inițiativă a fost discutată în cadrul unei întâlniri cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și președintele Franței, Emmanuel Macron, la Paris pe 7 decembrie. Trump le-a spus lui Zelenski și Macron că nu susține aderarea Ucrainei la NATO, dar vrea ca, după încheierea războiului, Ucraina să fie „puternică și bine înarmată”.
Trump a subliniat că Europa ar trebui să joace rolul principal în apărarea și susținerea Ucrainei. Conform planului său, trupele americane nu vor fi implicate direct în această misiune, deși politicul nu a exclus o formă de sprijin pentru contingentul european din partea SUA.
Presiune asupra Chinei pentru a influența Rusia
În plus, Trump a cerut țărilor europene să intensifice presiunea asupra Chinei pentru a influența Rusia să oprească acțiunile de luptă, a relatat una dintre sursele WSJ. Ca instrument de presiune, Trump le-a sugerat europenilor să ia în considerare impunerea de taxe pe produsele chinezești.
Sursele citate de WSJ menționează că trupele europene ar putea fi desfășurate în Ucraina în cadrul unei misiuni speciale de menținere a păcii, care nu ar fi o operațiune a NATO. Totuși, ziarul subliniază că președintele rus Vladimir Putin „simte că câștigă războiul” și, cel mai probabil, va opune o „rezistență fermă” oricăror încercări de a-l încheia.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


