theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
5 Iulie 2025, 13:14
10 595
Copiază linkul
Link copiat

Trump: Putin este îngrijorat de amenințarea unor noi sancțiuni americane

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că l-a avertizat pe Putin cu privire la posibilitatea înăspririi sancțiunilor, iar acesta din urmă a fost îngrijorat. Potrivit lui Trump, el a discutat cu Zelenski posibilitatea de a furniza Kievului rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.

Trump: Putin este îngrijorat de amenințarea unor noi sancțiuni americane.
Trump: Putin este îngrijorat de amenințarea unor noi sancțiuni americane.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri, 4 iulie, că în timpul ultimei convorbiri telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin, desfășurată pe 3 iulie, l-a avertizat cu privire la posibilitatea înăspririi sancțiunilor americane din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, iar Putin, potrivit lui, este îngrijorat de această perspectivă și înțelege că sancțiunile pot fi impuse, transmite dw.com.

Răspunzând la întrebările jurnaliștilor la bordul avionului prezidențial Air Force One, Trump a spus, de asemenea, că a fost foarte nemulțumit de convorbirea telefonică cu Putin despre conflictul din Ucraina, menționând că liderul rus vrea „în continuare să ucidă oameni”.

„Este o situație foarte grea. V-am spus deja că am fost foarte nemulțumit de conversația mea cu președintele Putin. El vrea să meargă până la capăt, pur și simplu în continuare să ucidă oameni, e rău”, a spus Trump.

Convorbirea cu Zelenski

Președintele american a mai spus jurnaliștilor că, în ajun, a vorbit la telefon cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și a discutat cu el posibilitatea trimiterii la Kiev a rachetelor pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot. „Au nevoie de ele pentru apărare (...) Le trebuie ceva, pentru că sunt loviți foarte puternic”, a spus Trump. El a apreciat eficiența rachetelor Patriot, numind această armă „foarte impresionantă”.

Anterior, s-a aflat că SUA au suspendat brusc livrarea de muniții critice către Ucraina, inclusiv rachete pentru sistemele Patriot. Casa Albă a explicat acest lucru prin îngrijorările legate de epuizarea arsenalelor americane. Potrivit publicației The Wall Street Journal, în momentul suspendării, munițiile se aflau deja în Polonia. Printre ele se numărau peste 20 de rachete Patriot PAC-3, peste 20 de sisteme antiaeriene Stinger, rachete ghidate aer-sol Hellfire, peste 90 de rachete aer-aer AIM și alte sisteme.

Situația a provocat îngrijorare în Uraina, mai ales în contextul intensificării atacurilor aeriene rusești. Zelenski a remarcat că o treime din armamentul utilizat de Forțele Armate ale Ucrainei este american. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al SUA la Kiev, John Hinkel, căruia i s-a transmis că „orice întârziere sau amânare a sprijinului privind capacitățile de apărare ale Ucrainei nu va face decât să încurajeze agresorul să continue războiul și teroarea, nu să caute pacea”.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat