Trump a susținut ideea doborârii avioanelor și dronelor rusești deasupra teritoriului NATO
„Da, așa cred”, a răspuns pe scurt președintele SUA, Donald Trump, la întrebarea unui jurnalist dacă statele NATO ar trebui să doboare aparatele de zbor rusești care pătrund în spațiul lor aerian.

Întrebarea i-a fost adresată lui Trump în cadrul unei scurte conferințe de presă comune cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, înaintea întrevederii lor de la New York, scrie bbc.com.
Ulterior, la o întrebare suplimentară, dacă SUA vor sprijini aliații NATO în cazul în care aceștia doboară o dronă sau un avion rusesc, Trump a răspuns mai puțin hotărât. „Depinde de circumstanțe”, a declarat președintele american.
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și președintele SUA s-au întâlnit la New York, unde are loc cea de-a 80-a sesiune a Adunării Generale a ONU.
În cadrul briefingului de presă înaintea întrevederii, Vladimir Zelenski i-a mulțumit lui Trump pentru sprijin și a fost de acord cu apelul președintelui american adresat Europei de a înceta achiziția de resurse energetice din Rusia.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


